NAT: traducerea adreselor de rețea

Obiective

După parcurgerea acestui capitol, vei fi capabil să:

• Deosebești traducerea adreselor de rutare și de politica de acces.
• Explici alegerea traducerii la începutul conexiunii și folosirea ei pentru răspunsuri.
• Alegi între masquerade și src-nat după adresare și comportamentul la reconectare.
• Publici un serviciu controlat prin dst-nat și o permisiune delimitată în filter.
• Diferențiezi hairpin în aceeași subrețea, accesul între VLAN-uri și DNS split.
• Analizezi redirect, rețele suprapuse și un dispozitiv fără rută de retur.

De ce contează

IPv4 oferă un spațiu de 32 de biți. Partajarea adreselor publice prin NAT este una dintre soluțiile utilizate pentru conectarea rețelelor private; IPv6 și adresarea publică rutată sunt alte arhitecturi, fără aceeași necesitate de traducere.

NAT modifică adrese, iar NAPT poate modifica și porturi. Pentru multe rețele IPv4 private, un router traduce sursele la ieșire și folosește starea conexiunii pentru a livra răspunsurile hostului potrivit.

NAT poate rezolva anumite limite ale adresării, dar nu este o condiție universală pentru accesul la internet sau pentru publicarea unui serviciu:

• Un host cu adresă publică rutabilă poate comunica fără source NAT, dacă rutele și firewall-ul permit.
• Un serviciu poate fi publicat direct prin rutare, printr-un proxy sau prin destination NAT, după arhitectură.
• Pentru rețele suprapuse, renumerotarea, separarea domeniilor de rutare și traducerea sunt opțiuni diferite.